Find accommodation

Price Range
-

Sort by type

Login





Login
Register

Manastirea Voronet

Manastirea Voronet Manastirea Voronet
Manastirea Voronet este situata in satul Voronet, la 36 km de Suceava si la 4 km de centrul orasului Gura Humorului.
Manastirea Voronet reprezinta una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare.

Biserica manastirii Voronet a fost ridicata în anul 1488, in numai trei luni si trei saptamani (din 25 mai la 14 septembrie) ceea ce constituie un record pentru acea vreme si pictata in interior in 1495, arhitectura sa fiind reprezentativa pentru stilul moldovenesc. Este o biserica de dimensiuni reduse (25,5 m lungime fara pridvor, 7,7 m lungimea naosului şi pronaosului, 10,5 m în dreptul absidelor laterale).

Legenda relateaza ca Stefan cel Mare, in timpul unei situatii dificile dintr-un razboi cu turcii, a venit la Daniil Sihastrul, la schitul lui de la Voronet si a cerut sfatul acestuia. Castigand batalia impotriva turcilor, printul si-a tinut promisiunea facuta calugarului si a construit o biserica dedicata Sfantului Gheorghe, ocrotitorul victoriei in batalie.

In 1547, un ucenic al Sfantului Cuvios Daniil Sihastrul, mitropolitul Grigorie Rosea, erudit cu preocupari largi, a marit biserica manastirii Voronet adaugandu-i pe latura vestica un pridvor inchis, dupa care a impodobit intregul lacas cu minunatele fresce exterioare.

In stanga usii de la intrare, sub Pisania din 1547, se afla zugravite chipurile celor doi ctitori ce-si afla odihna sub lespede de piatra in biserica manastirii Voronet: mitropolitul Grigorie Rosea si Sfantul Daniil Sihastrul.

Frescele de pe peretii exteriori, finalizate la numai un an de la moartea lui Petru Rares, apartin, alaturi de cele de la Probata, Humor, Moldovita si Arbore, epocii acestui domnitor. Culoarea dominanta a manastirii este albastrul - albastrul de Voronet.

Fatada de vest este o imensa scena pe care se desfasoara in culori stralucitoare - Judecata de apoi - o uriasa compozitie, unica in arta intregului Orient Crestin.

Fatada de sud reprezinta arborele lui Hesei si Profetii Vechiului Testament incadrati pe coloanele verticale de filosofii greci.

Restaurarea aproape integrala a picturii interioare ne dezvaluie in toata stralucirea lor cateva compozitii remarcabile.

Manastirea Voronet este la doar patru kilometri de Gura Humorului , la 36 km de Suceava si si 36 km de Campulung Moldovenesc. Distanta de la Bucuresti la Voronet este de 475 km, distanta ce poate fi parcursa in aproximativ 6 ore.

Galerie foto

More in this category: « Manastirea Putna