Cauta cazare
Autentificare
Autentificare
Register
Link-uri utile
Blog
Blog (1)
Pornind de la principiul binecunoscut si anume “calatorului ii sade bine pe drum”.. sunt de parere ca ii sade la fel de bine sa se si “laude” pe unde a fost. Si cum eu nu ma pot abtine sa nu ies din casa cu prima ocazie, oriunde ar fi aceasta “iesire”, iata ca vin sa va impartasesc cate ceva din micile mele escapade.
Astfel ca, ultima mea iesire a avut loc acum mai bine de o saptamana, mai precis in perioada 22.05 – 24.05.2010, cand cu ocazia weekend-ului mai prelungit, gratie Sarbatorilor de Rusalii, am zis ca nu se poate ca dupa atata timp ploios sa nu avem bafta si la putin soare.
Asadar si prin urmare, excursia noastra a inceput ca de obicei.. cu un mic brainstorming facut vineri seara, dupa servici, in ideea gasirii unei locatii sau a unor locatii de vizitat. Si cum de data aceasta ideile nu curgeau garla, ca si in anii anteriori (o fi batranetea de vina), ne-am decis sa mergem, din nou, la Lacul Cincis (Jud. Hunedoara), insa pe un alt traseu, decat de obicei.
Prin urmare, dupa ce sambata la prima ora ni s-a confirmat ca vremea va tine cu noi.. ne-am agitat, impachetat, pregatit.. si una peste alta, inainte de pranz eram deja calare pe trabantzel, via traseul Timisoara-Lugoj-Caransebes-Hateg-Hunedoara-Lacul Cincis. Practic un total de 290 km (dus), pentru ca intoarcerea urmand sa se faca pe alta ruta.
Pentru ca nu am mai oprit pana acuma prin Lugoj sau Caransebes si deci nu prea am nimic de descris, doresc totusi sa nu trec chiar nepasatoare si sa mentionez, de dragul viitorilor turisti, ca drumul Timisoara-Lugoj este proaspat reparat (deci intr-o stare foarte buna) in timp ce pe ruta Lugoj-Caransebes se circula mult mai anevoios.
In fine, am ales traseul acesta deoarece mie personal Tara Hategului mi se pare deosebit de frumoasa meritand sa fie vazuta cu fiecare ocazie, drumul fiind insotit de obiective turistice practic la tot pasul.
Si pentru ca avem din ce alege, nu se poate sa trecem nici de data aceasta nepasatori prin frumoasa “tarisoara”, si iaca-ta ne decidem sa vizitam un mai vechi obiectiv istoric.. si anume Biserica de piatra de la Densus.
As fi dorit sa va spun mai multe lucruri despre ea, insa prefer sa las fiecaruia placerea de a o descoperi si admira in felul lui. Tot ce doresc sa zic este ca pe langa povestea ei mai mult sau mai putin cunoscuta, descoperita de noi intr-un cadru mai mult decat pitoresc si linistit, Biserica de la Densus trebuie sa ocupe un loc fruntas pe lista obiectivelor de "vizitat" cu prima ocazie cand ajungeti prin zona, fiind situata doar la 6 km de la drumul principal (din localitatea Paclisa se face stanga spre Densus).
Ajunsi acolo, ne dam jos din masinuta si dupa imortalizarea panoului de prezentare, aflat chiar la intrare, ocazie cu care ne mai imbogatim si noi putin cultura generala, urcam incet pe potecuta ce strajuieste mormintele de la baza bisericii, pana sus pe culmea dealului, unde ne astepta cel mai frumos edificiu de piatra din sec. XIII. Si cum Cel de Sus se pare ca este de partea noastra si de data aceasta, nu ne lasa sa o admiram doar din exterior, deoarece preotul care are in grija biserica, ne vede si o ia inainte ca sa ne deschida si usa de la intrare. Mentionez acest lucru, deoarece am prieteni care au avut nesansa de a o gasi inchisa si pe nimeni in jur care sa le stea la dispozitie. Din pacate, la fel ca si in cazul multor alte edificii de la noi din tara, promovarea ei este destul de slabuta. Si ca si o completare la aceasta, preotul respectiv, desi cu un chip mai bland si binevoitor, prefera sa stea putin mai restras, raspunzand destul de scurt la timidele noastre intrebari. Pe langa aceasta, descoperim ca el nu poate sa ne ofere mai nimic in materie de “pliante”, inafara de o vedere (la pret de 2 ron bucata) si o carte cu obiective turistice din Tara Hategului (30 ron bucata).. la care putem adauga nelipsitele iconite, carti de rugaciuni, lumanari si alte obiecte duhovnicesti. De mentionat este faptul ca nu exista nici o taxa de vizitare.. si totusi.. locul este foarte ingrijit si curat. Si ca un turist care se respecta, nu-ti vine nici sa incalci regula cu “fotografiatul interzis in interior”…
Dar iata ca scurta noastra oprire se termina aici.. si ne pornim la drum, inspre Hunedoara, la Castelul Corvinilor. As fi vrut sa vin cu cateva detalii despre acesta, insa avand in vedere ca eu l-am vizitat acu ceva vreme, pe cand doar ce se incepusera lucrarile de restaurare, nu as vrea sa vin cu informatii eronate. Poate cu alta ocazie. Oricum, oprirea noastra a fost justificata prin punctul de intalnire cu restul lumii, stabilit la baza castelului, ocazie cu care am putut admira din exterior cele cateva modificari / restaurari aduse. Insa mai bine las imaginea sa vorbeasca de la sine.
Si sa mergem mai departe spre Lacul Cincis, unul dintre cele mai linistite locuri, aflate oarecum in mijlocul civilizatiei, si totusi inca neatins de spiritul distructiv al turistului.. sau al prostului afacerist. Iar aici sunt mai multe de spus.. ca deh…am stat 3 zile cu cortul. Asa ca prima data o scurta lectie de “istorie”, ca sa zicem asa.
Se spune din batrani cum ca Lacul Cincis s-ar fi format in urma inundarii satului cu acelasi nume (sat fondat de altfel de “cinci insi”.. de la care se zice ca ii si vine numele), cu tot cu cele doua biserici, gospodarii si cimitir, undeva prin anul 1962, cand in jur de 800 de familii au fost stramutate in mod fortat. Una dintre “ciudateniile” cele mai cunoscute ale lacului, este aceea a turlei celei mai vechi biserici din sat, atestata documetar in 1360, care in vremuri de mare seceta reuseste sa iasa la suprafata.
Mai sunt si unele legende legate de istoria lacului, legende sau mai bine zis blesteme, pe care le-am auzit, de pe ici, de pe colo, de la cate un localnic.. insa incercam sa nu plecam urechea la toate si ne propunem sa profitam de atmosfera de liniste si relaxare pe care acesta ne-o ofera.
Asa ca las istoria si trec mai departe, dorind sa mentionez faptul ca este o zona in proaspata dezvoltare turistica, avand cateva pensiuni si posibilitati de agrement (ce-i drept putine, insa ele exista), apa lacului este curata si calduta, exista si posibilitatea de pescuit pentru pasionati.. soare.. si muuulllta liniste. Si chit ca la sfarsit de saptamana lumea vine la cate un gratar, muzica nu suna ca in targ, pe la tarabe.. ci din contra.. lumea de dovada de civilizatie. Ceea ce este destul de rar. Ce ma surpinde este ca ceea ce am citit si am auzit inainte de ambele mele vizite acolo, nu se potriveste nicidecum cu ce am experimentat eu. Lumea vorbea de ingramadeala, tiganie.. miros de mici la fiecare colt de iarba, cocalari, smecheri si altecele… Ce mai?! Ca-n targ. Drept e ca eu am fost oarecum in “extrasezon” – sa zic asa – adica undeva prin mai, respectiv septembrie, insa impresiile mele nu se potrivesc deloc cu cele ale altora. Banuiesc ca pana la urma e la latitudinea, experienta si norocul fiecaruia. Asa ca, fara sa dai un ban pe locul de campare – a se nota ca nu este vorba de camping ci efectiv de spatiu berechet pentru pus cortul, fie ca e mai spre padure sau nu.. poti sa petreci doua-trei zile linistite.. de ti se face urat de viata.. atat de liniste poate sa fie..
Dar cum tot ce e frumos trece repede, asa au trecut si cele trei zile petrecute pe malul Lacului Cincis.. si iata-ne ca ne impachetam iar si o taiem la drum spre casa, de data aceasta pe ruta Cincis – Hunedoara – Deva – Ilia – Lipova – Arad – Timisoara.
Pe traseu, la insistentele mele ne decidem sa oprim pentru prima data la casa memoriala a nobilului Gabriel Bethlen (Loc. Ilia), unde gratie unui autocar de turisti (pentru ca vizita este posibila doar la cerere - pentru grupuri), avem si noi sansa sa gasim deschis si sa si vizitam.. drept e ca in contratimp.. minuscula locuinta.
Desi bine pastrata, casa are dezavantajul de a nu mai avea mai nimic in ea.. decat o sala amenajata pentru mini-conferinte.. si multe pliante, majoritatea in limba maghiara - ceea ce mie personal mi-a lasat un gust putin amar.
Asa ca facem si aici rapid cateva poze, in timp ce tragem cu urechea la ce se vorbeste in jur.. si aflam pe scurt mica istorie a casei…si anume ca respectiva cladire a fost construită de regele Poloniei şi Principele Transilvaniei, Ştefan Bathory, fiind cedată în 1574 fidelului său Farcaş Bethlen, tatăl viitorului principe protestant, Gabriel - născut acolo în 1580. Asfel casa este considerata ca fiind una dintre cele mai vechi locuinţe construită în stil renascentist, de pe teritoriul tarii, fiind bine pastrata si in ziua de azi. Cam scurt, dar ne consideram multumiti ca totusi nu am trecut nepasatori si ne imbarcam pentru ultima parte a excursiei.
Pana la Timisoara reusim sa admiram din mers, pentru a nu stiu cata oara Castelul de la Savarsin, mai apoi cetatea Soimos si Manastirea de la Radna, ele ramanand sa faca subiectul unui alt “jurnal de calatorie”.. cu ocazia unei viitoare vizite.. Asa ca mica noastra escapada se incheie aici si ca de obicei ea se finalizeaza cu o noua lista de obiective, pe care speram ca in excursia viitoare sa nu le ratam.
Astfel ca, ultima mea iesire a avut loc acum mai bine de o saptamana, mai precis in perioada 22.05 – 24.05.2010, cand cu ocazia weekend-ului mai prelungit, gratie Sarbatorilor de Rusalii, am zis ca nu se poate ca dupa atata timp ploios sa nu avem bafta si la putin soare.
Asadar si prin urmare, excursia noastra a inceput ca de obicei.. cu un mic brainstorming facut vineri seara, dupa servici, in ideea gasirii unei locatii sau a unor locatii de vizitat. Si cum de data aceasta ideile nu curgeau garla, ca si in anii anteriori (o fi batranetea de vina), ne-am decis sa mergem, din nou, la Lacul Cincis (Jud. Hunedoara), insa pe un alt traseu, decat de obicei.
Prin urmare, dupa ce sambata la prima ora ni s-a confirmat ca vremea va tine cu noi.. ne-am agitat, impachetat, pregatit.. si una peste alta, inainte de pranz eram deja calare pe trabantzel, via traseul Timisoara-Lugoj-Caransebes-Hateg-Hunedoara-Lacul Cincis. Practic un total de 290 km (dus), pentru ca intoarcerea urmand sa se faca pe alta ruta.
Pentru ca nu am mai oprit pana acuma prin Lugoj sau Caransebes si deci nu prea am nimic de descris, doresc totusi sa nu trec chiar nepasatoare si sa mentionez, de dragul viitorilor turisti, ca drumul Timisoara-Lugoj este proaspat reparat (deci intr-o stare foarte buna) in timp ce pe ruta Lugoj-Caransebes se circula mult mai anevoios.
In fine, am ales traseul acesta deoarece mie personal Tara Hategului mi se pare deosebit de frumoasa meritand sa fie vazuta cu fiecare ocazie, drumul fiind insotit de obiective turistice practic la tot pasul.
Si pentru ca avem din ce alege, nu se poate sa trecem nici de data aceasta nepasatori prin frumoasa “tarisoara”, si iaca-ta ne decidem sa vizitam un mai vechi obiectiv istoric.. si anume Biserica de piatra de la Densus.
As fi dorit sa va spun mai multe lucruri despre ea, insa prefer sa las fiecaruia placerea de a o descoperi si admira in felul lui. Tot ce doresc sa zic este ca pe langa povestea ei mai mult sau mai putin cunoscuta, descoperita de noi intr-un cadru mai mult decat pitoresc si linistit, Biserica de la Densus trebuie sa ocupe un loc fruntas pe lista obiectivelor de "vizitat" cu prima ocazie cand ajungeti prin zona, fiind situata doar la 6 km de la drumul principal (din localitatea Paclisa se face stanga spre Densus). Ajunsi acolo, ne dam jos din masinuta si dupa imortalizarea panoului de prezentare, aflat chiar la intrare, ocazie cu care ne mai imbogatim si noi putin cultura generala, urcam incet pe potecuta ce strajuieste mormintele de la baza bisericii, pana sus pe culmea dealului, unde ne astepta cel mai frumos edificiu de piatra din sec. XIII. Si cum Cel de Sus se pare ca este de partea noastra si de data aceasta, nu ne lasa sa o admiram doar din exterior, deoarece preotul care are in grija biserica, ne vede si o ia inainte ca sa ne deschida si usa de la intrare. Mentionez acest lucru, deoarece am prieteni care au avut nesansa de a o gasi inchisa si pe nimeni in jur care sa le stea la dispozitie. Din pacate, la fel ca si in cazul multor alte edificii de la noi din tara, promovarea ei este destul de slabuta. Si ca si o completare la aceasta, preotul respectiv, desi cu un chip mai bland si binevoitor, prefera sa stea putin mai restras, raspunzand destul de scurt la timidele noastre intrebari. Pe langa aceasta, descoperim ca el nu poate sa ne ofere mai nimic in materie de “pliante”, inafara de o vedere (la pret de 2 ron bucata) si o carte cu obiective turistice din Tara Hategului (30 ron bucata).. la care putem adauga nelipsitele iconite, carti de rugaciuni, lumanari si alte obiecte duhovnicesti. De mentionat este faptul ca nu exista nici o taxa de vizitare.. si totusi.. locul este foarte ingrijit si curat. Si ca un turist care se respecta, nu-ti vine nici sa incalci regula cu “fotografiatul interzis in interior”…
Dar iata ca scurta noastra oprire se termina aici.. si ne pornim la drum, inspre Hunedoara, la Castelul Corvinilor. As fi vrut sa vin cu cateva detalii despre acesta, insa avand in vedere ca eu l-am vizitat acu ceva vreme, pe cand doar ce se incepusera lucrarile de restaurare, nu as vrea sa vin cu informatii eronate. Poate cu alta ocazie. Oricum, oprirea noastra a fost justificata prin punctul de intalnire cu restul lumii, stabilit la baza castelului, ocazie cu care am putut admira din exterior cele cateva modificari / restaurari aduse. Insa mai bine las imaginea sa vorbeasca de la sine. Si sa mergem mai departe spre Lacul Cincis, unul dintre cele mai linistite locuri, aflate oarecum in mijlocul civilizatiei, si totusi inca neatins de spiritul distructiv al turistului.. sau al prostului afacerist. Iar aici sunt mai multe de spus.. ca deh…am stat 3 zile cu cortul. Asa ca prima data o scurta lectie de “istorie”, ca sa zicem asa.
Se spune din batrani cum ca Lacul Cincis s-ar fi format in urma inundarii satului cu acelasi nume (sat fondat de altfel de “cinci insi”.. de la care se zice ca ii si vine numele), cu tot cu cele doua biserici, gospodarii si cimitir, undeva prin anul 1962, cand in jur de 800 de familii au fost stramutate in mod fortat. Una dintre “ciudateniile” cele mai cunoscute ale lacului, este aceea a turlei celei mai vechi biserici din sat, atestata documetar in 1360, care in vremuri de mare seceta reuseste sa iasa la suprafata.
Mai sunt si unele legende legate de istoria lacului, legende sau mai bine zis blesteme, pe care le-am auzit, de pe ici, de pe colo, de la cate un localnic.. insa incercam sa nu plecam urechea la toate si ne propunem sa profitam de atmosfera de liniste si relaxare pe care acesta ne-o ofera. Asa ca las istoria si trec mai departe, dorind sa mentionez faptul ca este o zona in proaspata dezvoltare turistica, avand cateva pensiuni si posibilitati de agrement (ce-i drept putine, insa ele exista), apa lacului este curata si calduta, exista si posibilitatea de pescuit pentru pasionati.. soare.. si muuulllta liniste. Si chit ca la sfarsit de saptamana lumea vine la cate un gratar, muzica nu suna ca in targ, pe la tarabe.. ci din contra.. lumea de dovada de civilizatie. Ceea ce este destul de rar. Ce ma surpinde este ca ceea ce am citit si am auzit inainte de ambele mele vizite acolo, nu se potriveste nicidecum cu ce am experimentat eu. Lumea vorbea de ingramadeala, tiganie.. miros de mici la fiecare colt de iarba, cocalari, smecheri si altecele… Ce mai?! Ca-n targ. Drept e ca eu am fost oarecum in “extrasezon” – sa zic asa – adica undeva prin mai, respectiv septembrie, insa impresiile mele nu se potrivesc deloc cu cele ale altora. Banuiesc ca pana la urma e la latitudinea, experienta si norocul fiecaruia. Asa ca, fara sa dai un ban pe locul de campare – a se nota ca nu este vorba de camping ci efectiv de spatiu berechet pentru pus cortul, fie ca e mai spre padure sau nu.. poti sa petreci doua-trei zile linistite.. de ti se face urat de viata.. atat de liniste poate sa fie..
Dar cum tot ce e frumos trece repede, asa au trecut si cele trei zile petrecute pe malul Lacului Cincis.. si iata-ne ca ne impachetam iar si o taiem la drum spre casa, de data aceasta pe ruta Cincis – Hunedoara – Deva – Ilia – Lipova – Arad – Timisoara.
Pe traseu, la insistentele mele ne decidem sa oprim pentru prima data la casa memoriala a nobilului Gabriel Bethlen (Loc. Ilia), unde gratie unui autocar de turisti (pentru ca vizita este posibila doar la cerere - pentru grupuri), avem si noi sansa sa gasim deschis si sa si vizitam.. drept e ca in contratimp.. minuscula locuinta.
Desi bine pastrata, casa are dezavantajul de a nu mai avea mai nimic in ea.. decat o sala amenajata pentru mini-conferinte.. si multe pliante, majoritatea in limba maghiara - ceea ce mie personal mi-a lasat un gust putin amar.
Asa ca facem si aici rapid cateva poze, in timp ce tragem cu urechea la ce se vorbeste in jur.. si aflam pe scurt mica istorie a casei…si anume ca respectiva cladire a fost construită de regele Poloniei şi Principele Transilvaniei, Ştefan Bathory, fiind cedată în 1574 fidelului său Farcaş Bethlen, tatăl viitorului principe protestant, Gabriel - născut acolo în 1580. Asfel casa este considerata ca fiind una dintre cele mai vechi locuinţe construită în stil renascentist, de pe teritoriul tarii, fiind bine pastrata si in ziua de azi. Cam scurt, dar ne consideram multumiti ca totusi nu am trecut nepasatori si ne imbarcam pentru ultima parte a excursiei.
Pana la Timisoara reusim sa admiram din mers, pentru a nu stiu cata oara Castelul de la Savarsin, mai apoi cetatea Soimos si Manastirea de la Radna, ele ramanand sa faca subiectul unui alt “jurnal de calatorie”.. cu ocazia unei viitoare vizite.. Asa ca mica noastra escapada se incheie aici si ca de obicei ea se finalizeaza cu o noua lista de obiective, pe care speram ca in excursia viitoare sa nu le ratam.